وَإِذَا جَآءَتْهُمْ ءَايَةٌۭ قَالُوا۟ لَن نُّؤْمِنَ حَتَّىٰ نُؤْتَىٰ مِثْلَ مَآ أُوتِىَ رُسُلُ ٱللَّهِ ۘ ٱللَّهُ أَعْلَمُ حَيْثُ يَجْعَلُ رِسَالَتَهُۥ ۗ سَيُصِيبُ ٱلَّذِينَ أَجْرَمُوا۟ صَغَارٌ عِندَ ٱللَّهِ وَعَذَابٌۭ شَدِيدٌۢ بِمَا كَانُوا۟ يَمْكُرُونَ ﴿١٢٤﴾
Ei spun, atunci când le vine un semn: “Noi nu credem până ce nu vom fi dăruiţi, precum au fost dăruiţi trimişii lui Dumnezeu.” Dumnezeu ştie prea bine unde să-şi rânduiască solia. O umilire de la Dumnezeu şi o osândă aprigă îi vor lovi pe cei nelegiuiţi pentru ceea ce vicleneau.
