وَوَصَّيْنَا ٱلْإِنسَٰنَ بِوَٰلِدَيْهِ إِحْسَٰنًا ۖ حَمَلَتْهُ أُمُّهُۥ كُرْهًۭا وَوَضَعَتْهُ كُرْهًۭا ۖ وَحَمْلُهُۥ وَفِصَٰلُهُۥ ثَلَٰثُونَ شَهْرًا ۚ حَتَّىٰٓ إِذَا بَلَغَ أَشُدَّهُۥ وَبَلَغَ أَرْبَعِينَ سَنَةًۭ قَالَ رَبِّ أَوْزِعْنِىٓ أَنْ أَشْكُرَ نِعْمَتَكَ ٱلَّتِىٓ أَنْعَمْتَ عَلَىَّ وَعَلَىٰ وَٰلِدَىَّ وَأَنْ أَعْمَلَ صَٰلِحًۭا تَرْضَىٰهُ وَأَصْلِحْ لِى فِى ذُرِّيَّتِىٓ ۖ إِنِّى تُبْتُ إِلَيْكَ وَإِنِّى مِنَ ٱلْمُسْلِمِينَ ﴿١٥﴾
Noi i-am poruncit omului bunătate pentru părinţii săi, căci mama sa l-a purtat în chinuri şi l-a născut în chinuri. Între plăsmuirea lui şi înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Când a ajuns la împlinire, când a ajuns la patruzeci de ani, el spune: “Domnul meu! Trezeşte-mă să-ţi mulţumesc pentru harul Tău pe care l-ai pogorât asupra mea, şi a părinţilor mei, ca să fac binele care te mulţumeşte. Fericeşte-mă întru seminţia mea. Eu către Tine mă căiesc şi sunt dintre supuşi.”
