قَالُوا۟ يَٰشُعَيْبُ أَصَلَوٰتُكَ تَأْمُرُكَ أَن نَّتْرُكَ مَا يَعْبُدُ ءَابَآؤُنَآ أَوْ أَن نَّفْعَلَ فِىٓ أَمْوَٰلِنَا مَا نَشَٰٓؤُا۟ ۖ إِنَّكَ لَأَنتَ ٱلْحَلِيمُ ٱلرَّشِيدُ ﴿٨٧﴾
Ei spuseră: “O, Şu’aib! Închinăciunea ta porunceşte ca noi să-i părăsim pe cei cărora taţii noştri li se închinau, ori să nu ne mai bucurăm de averile noastre aşa cum am vrea? Tu doar eşti bun şi drept.”
